Decizii de sancționare adoptate de Consiliul ASF în luna octombrie 2024

București, 6 noiembrie 2024 - Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a adoptat, în luna octombrie a anului 2024, mai multe decizii de sancționare, precum și o serie de măsuri aplicabile unor entități/persoane care activează în piața financiară non-bancară pentru încălcarea unor prevederi ale legislației incidente.

 

PIAȚA ASIGURĂRILOR

NN Asigurări de Viață S.A.

  • A fost sancționată cu amendă în cuantum de 29.800 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 129/2019;
  • A fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Normei ASF nr. 4/2018 privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate şi/sau supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

 

Doamna Cîrstei Adriana a fost sancționată cu amendă în cuantum de 26.900 lei, în calitate de ofițer de conformitate al societății Onix Asigurări S.A., pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 129/2019.

 

Campion Broker de Asigurare și Reasigurare S.R.L. a fost sancționată cu amendă pentru următoarele fapte:

  • nerespectarea prevederilor 4 alin. (5) lit. b) pct. (i) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări, raportat la prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu modificările și completările ulterioare;
  • prevederile art. 4 alin. (12) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări, raportat la prevederile art. 35 alin. (8) lit. c) și lit. d) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu modificările și completările ulterioare.

 

OVB Allfinanz România Broker de Asigurare S.R.L.

  • A fost sancționată cu avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (13) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări;
  • A fost sancționată cu amendă pentru următoarele fapte:
  • nerespectarea prevederilor 4 alin. (5) lit. b) pct. (i) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări, raportat la prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu modificările și completările ulterioare;
  • nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (12) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări, raportat la prevederile art. 35 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu modificările și completările ulterioare;
  • nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. e) pct. (iii) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu modificările și completările ulterioare;
  • nerespectarea prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Norma ASF nr. 4/2018 privind gestionarea riscurilor operaţionale generate de sistemele informatice utilizate de entităţile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate şi/sau supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare.

 

            AON România Broker de Asigurare-Reasigurare S.R.L. a fost sancționată cu amendă pentru următoarele fapte:

  • nerespectarea prevederilor 13 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu modificările și completările ulterioare;
  • nerespectarea prevederilor 4 alin. (5) lit. b) pct. (ii) din Norma ASF nr. 22/2021, raportat la prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu modificările și completările ulterioare;
  • nerespectarea prevederilor 4 alin. (12) din Norma ASF nr. 22/2021, raportat la prevederile art. 35 alin. (8) lit. d) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu modificările și completările ulterioare;
  • nerespectarea prevederilor 16 alin. (2) lit. a) din Norma ASF nr. 4/2018 privind gestionarea riscurilor operaţionale generate de sistemele informatice utilizate de entităţile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate şi/sau supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare;
  • nerespectarea prevederilor 16 alin. (2) lit. e) din Norma ASF nr. 4/2018 privind gestionarea riscurilor operaţionale generate de sistemele informatice utilizate de entităţile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate şi/sau supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare.

 

 

PIAȚA DE CAPITAL

Prebet Aiud S.A.

Sancționarea cu avertisment a societății Prebet Aiud S.A. pentru faptul că nu a asigurat întocmirea, publicarea și transmiterea la operatorul de piață a rapoartelor cu privire la orice tranzacție semnificativă încheiată cu părțile afiliate și nu a asigurat, la finalul fiecărui semestru, evaluarea de către un auditor financiar a corectitudinii și justificării tranzacțiilor semnificative realizate în cursul perioadei, precum și publicarea raportului de audit aferent.

 

Impact Developer & Contractor S.A.

              Sancționarea cu avertisment a societății Impact Developer & Contractor S.A. întrucât nu a respectat obligația de transparență privind publicarea şi transmiterea la operatorul de piață reglementată şi la ASF a raportului semestrial de audit cu privire la tranzacțiile semnificative încheiate cu părțile afiliate în semestrul I al anului 2024.

 

  Ropharma S.A.

              Sancționarea cu amendă în cuantum de 20.800 de lei a societății Ropharma S.A. pentru nerespectarea obligațiilor de raportare periodică, respectiv a faptului că nu a dispus măsurile necesare în vederea asigurării întocmirii și a publicării la ASF și la operatorul de piață a unui raport de audit cu privire la tranzacțiile semnificative încheiate cu părțile afiliate în cursul semestrului I 2024.

 

S.A.I. Atlas Asset Management S.A.

Sancționarea cu avertisment a domnului Terzi Petre, în calitate de membru independent în Comitetul de Audit al S.A.I. Atlas Asset Management S.A., pentru nerespectarea prevederilor art. 32 din Norma ASF nr. 13/2019.

Sancționarea cu avertisment a domnului Teodorescu Contantin Dorin, în calitate de membru în Comitetul de Audit al S.A.I. Atlas Asset Management S.A., pentru nerespectarea prevederilor art. 32 din Norma ASF nr. 13/2019.

 

S.A.I. Swiss Capital Asset Management S.A.

Sancționarea cu amendă în cuantum de 47.500 de lei a S.A.I. Swiss Capital Asset Management S.A. pentru nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (3) din O.U.G. nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital.

Sancționarea cu amendă în cuantum de 11.400 de lei a domnului Răzvan-Marian Bucur, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al S.A.I. Swiss Capital Asset Management S.A., pentru nerespectarea prevederilor art. 34 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital.

Sancționarea cu amendă în cuantum de 11.400 de lei a domnului Florin-Costel Isac, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al S.A.I. Swiss Capital Asset Management S.A., pentru nerespectarea prevederilor art. 34 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital.

Sancționarea cu amendă în cuantum de 11.400 a domnului Robert-Iulian Dănilă, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al S.A.I. Swiss Capital Asset Management S.A., pentru nerespectarea prevederilor art. 34 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital.

Sancționarea cu amendă în cuantum de 10.500 lei a doamnei Ioana-Valeria Avram, în calitate de Director General al S.A.I. Swiss Capital Asset Management S.A., pentru nerespectarea prevederilor art. 34 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital. 

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.